Saturday, 21 December, 2024

Avocat drept penal Cluj acum


Avocat penal in Cluj azi: Circumstanțe agravante în cazul infracțiunii de trafic de droguri: Cu privire la infracţiunile cuprinse în prezentul capitol, pe lângă situaţiile prevăzute în Codul penal, constituie circumstanţe agravante următoarele situaţii: persoana care a comis infracţiunea îndeplinea o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii publice, iar fapta a fost comisă în exercitarea acestei funcţii; fapta a fost comisă de un cadru medical sau de o persoană care are, potrivit legii, atribuţii în lupta împotriva drogurilor; drogurile au fost trimise şi livrate, distribuite sau oferite unui minor, unui bolnav psihic, unei persoane aflate în cură de dezintoxicare sau sub supraveghere medicală ori s-au efectuat alte asemenea activităţi interzise de lege cu privire la una dintre aceste persoane ori dacă fapta a fost comisă într-o instituţie sau unitate medicală, de învăţământ, militară, loc de detenţie, centre de asistenţă socială, de reeducare sau instituţie medical-educativă, locuri în care elevii, studenţii şi tinerii desfăşoară activităţi educative, sportive, sociale ori în apropierea acestora. Cititi mai multe informatii in plus aici avocat penal Cluj. Urmărire penală : Urmărirea penală, reprezintă prima fază a procesului penal și constă în activitatea desfăşurată de organele de urmărire penală pentru strângerea şi verificarea probelor cu privire la existenţa infracţiunii, la identificarea ei.

Ce fapte sunt sancționate și care este cuantumul pedepselor Potrivit legii 143/2000: Organizarea, conducerea sau finanţarea faptelor prevăzute la art. 2-9 se pedepseşte cu pedepsele prevăzute de lege pentru aceste fapte, limitele maxime ale acestora sporindu-se cu 3 ani. Îndemnul la consumul ilicit de droguri, prin orice mijloace, dacă este urmat de executare, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Dacă îndemnul nu este urmat de executare, pedeapsa este de la 6 luni la 2 ani sau amendă. Se pedepsesc cu detenţiunea pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi faptele prevăzute la art. 2, 3 şi 5, dacă persoana care le-a săvârşit face parte dintr-o organizaţie sau asociaţie ori dintr-un grup de cel puţin 3 persoane, cu structuri determinate şi care sunt constituite în scopul comiterii acelor fapte şi al obţinerii de beneficii materiale sau de alte foloase ilicite.

În etapa măsurilor premergătoare cât şi la judecata contestaţiei în cadrul procedurii de cameră preliminară, în cazurile prevăzute de art. 90 (cazurile de asistenţă juridică obligatorie), judecătorul de cameră preliminară ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu şi stabileşte, în funcţie de complexitatea şi particularităţile cauzei, termenul în care acesta poate formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, care nu poate fi mai scurt de 20 de zile. [art. 344 alin. (3) şi art. 347 alin. (3) din Codul de procedură penală]. Aflati mai multe informatii in plus aici avocatripan.ro.

Constituirea unui grup infracţional organizat: Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost urmate de săvârşirea unei infracţiuni, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni. Nu se pedepsesc persoanele care au comis faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2), dacă denunţă autorităţilor grupul infracţional organizat, înainte ca acesta să fi fost descoperit şi să se fi început săvârşirea vreuneia dintre infracţiunile care intră în scopul grupului.

Avocatul asistă sau reprezintă în procesul penal, părţile ori subiecţii procesuali principali, în condiţiile legii. [art. 88 alin. (1) din Codul de procedură penală] Persoana reţinută sau arestată are dreptul să ia contact cu avocatul, asigurându-i-se confidenţialitatea comunicărilor, cu respectarea măsurilor necesare de supraveghere vizuală, de pază şi securitate, fără să fie interceptată sau înregistrată convorbirea dintre ei. Probele obţinute cu încălcarea acestui drept vor fi excluse în temeiul art. 102 alin. (2) din Codul de procedură penală.

Categories

Archives

August 2024
M T W T F S S
« Jul   Sep »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031