Saturday, 23 November, 2024

Sfaturi legale din partea avocatului Cluj


Avocat penal Cluj acum: Investigatori acoperiţi – poliţişti special desemnaţi să efectueze, cu autorizarea procurorului, investigaţii în vederea strângerii datelor privind existenţa infracţiunii şi identificarea făptuitorilor şi acte premergătoare, sub o altă identitate decât cea reală, atribuită pentru o perioadă determinată. Traficul de dgorui: Ce fapte sunt sancționate și care este cuantumul pedepselor Potrivit legii 143/2000: Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. Descoperiti multe informatii suplimentare pe site-ul avocat penal in Cluj. Traficul de droguri este considerat o infracțiune contra sănătății publice și este sancționat atât de Codul penal, în art. 386 și următoarele, cât și de legi speciale.

Traficul de droguri este considerat o infracțiune contra sănătății publice și este sancționat atât de Codul penal, în art. 386 și următoarele, cât și de legi speciale. Astfel, atât traficul de droguri cât și deținerea în vederea consumului propriu sunt privite ca fiind infracțiuni, astfel cum sunt prevăzute de textul legii 143/2000. Definiții și noțiuni: Potrivit legii mai sus menționate, termenii și expresiile folosite în cadrul procedurilor judiciare care au ca obiect traficul de droguri au următorul sens: substanţe aflate sub control naţional – drogurile şi precursorii înscrişi în tabelele-anexă nr. I-IV care fac parte integrantă din prezenta lege; tabelele pot fi modificate prin ordonanţă de urgenţă a Guvernului, prin înscrierea unei noi plante sau substanţe, prin radierea unei plante sau substanţe ori prin transferarea acestora dintr-un tabel în altul, la propunerea ministrului sănătăţii.

În ceea ce priveşte ziua şi ora stabilite pentru judecata propunerii de luare a măsurii arestării preventive în procedura de cameră preliminară, acestea sunt aduse la cunoştinţa avocatului inculpatului, căruia, la cerere, i se pune la dispoziţie dosarul cauzei pentru studiu. De asemenea, inculpatul aflat în stare de libertate este citat pentru termenul fixat. [art. 238 alin. (1), teza finală, raportat la dispoziţiile art. 225 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală]. Vedeti mai multe detalii suplimentare aici https://avocatripan.ro/.

Constituirea unui grup infracţional organizat: Dacă persoana care a săvârşit una dintre faptele prevăzute în alin. (1)-(3) înlesneşte, în cursul urmăririi penale, aflarea adevărului şi tragerea la răspundere penală a unuia sau mai multor membri ai unui grup infracţional organizat, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate. Prin grup infracţional organizat se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni.

Rolul avocatului: În exercitarea dreptului la apărare recunoscut şi garantat de Constituţia României, republicată, de lege, de pactele şi de tratatele la care România este parte, avocatul are dreptul şi obligaţia de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru realizarea liberului acces la justiţie, pentru un proces echitabil şi soluţionat într-un termen rezonabil, indiferent de natura cauzei sau de calitatea părţilor. În exercitarea profesiei, avocatul nu poate fi supus niciunei restricţii, presiuni, constrângeri sau intimidări din partea autorităţilor sau instituţiilor publice ori a altor persoane fizice sau persoane juridice. Libertatea şi independenţa avocatului sunt garantate de lege.

Categories

Archives

August 2024
M T W T F S S
« Jul   Sep »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031